Poliţistul care a tras cu gloanţe de luptă a fost identificat

Procuratura Generală a pornit urmărirea penală pe faptul tentativei de omor comisă în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009 de către un colaborator de poliţie cu faţa deghizată. Într-un comunicat al Procuraturii Generale, citat de Info-Prim Neo, se precizează că poliţistul a îndreptat arma din dotare de tip pistol mitralieră „AK” şi a tras o împuşcătură într-un automobil care a oprit la intersecţia bd. Ştefan cel Mare şi str. Serghei Lazo pentru a ceda trecerea unui grup al Brigăzii de poliţie cu destinaţie specială „Fulger”. În maşină se afla familia Murzac. Glontele a spart capota din faţă şi parbrizul. Conform concluziei expertizei balistice, în acea noapte s-a tras cu un cartuş de luptă. Astfel a fost confirmată versiune că au fost folosite nu numai gloanţe oarbe, ci şi de luptă, se precizează în comunicat. Marţi, 30 martie, Consiliul Superior al Procurorilor a decis demiterea procurorului Sergiu Canţer şi retrogradarea procurorul-şef al Procuraturii sectorului Buiucani, unde muncea Canţer, Iurie Ghervas, pentru faptul că dosarul deschis în baza plângerii familiei Murzac nu a ajuns în instanţă, iar urmărirea penală a fost încetată. Până în prezent la Procuratura Generală au fost depuse 108 plângeri legate de rele tratamente şi aplicarea torturii în urma evenimentelor din aprilie 2009. În baza plângerilor au fost pornite 54 de cauze penale, în judecată fiind trimise 16 dosare în privinţa a 28 de poliţişti.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.