Porțelan de colecție de mii de euro, ascuns într-un autocar venit din Marea Britanie

Figurine și articole din porțelan de colecție, care nu au fost declarate vameșilor, au fost descoperite la punctul din Leușeni, în cala unui autocar care venea din Marea Britanie. Bunurile aveau acte de autenticitate și au fost evaluate preliminar la câteva zeci de mii de euro. Lotul de porțelan a fost ridicat de oamenii legii, pentru continuarea investigațiilor, transmite IPN.

Potrivit Serviciului vamal, cazul a fost înregistrat în timpul unui control efectuat asupra unui mijloc de transport de model „Mercedes-Scania”. Șoferul, un cetățean moldovean în vârstă de 35 de ani, a declarat că transportă doar bagaje neînsoțite, toate fiind, potrivit spuselor sale, indicate în declarație.

În timpul verificărilor, funcționarii vamali au descoperit în cala autocarului 24 de articole și figurine din porțelan, ambalate în cutii de carton și însoțite de certificate de autenticitate. Aceste bunuri nu figurau în documentele prezentate la control.

Valoarea totală a lotului urmează să fie stabilită, însă primele estimări indică oscilează între 1 000 și 2 500 de euro pentru fiecare piesă.

Produsele au fost ridicate, iar cazul a fost preluat pentru investigații suplimentare. Autoritățile urmează să stabilească toate circumstanțele în care bunurile au fost introduse în țară, fără a fi declarate.

📢 IPN este și pe Google News. Abonați-vă!

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.