Preafericitul Kirill spune că vizita sa la Chişinău nu are substrat politic

Sanctitatea Sa, Preafericitul Kirill, a declarat în cadrul întrevederii cu preşedintele interimar, Marian Lupu, că vizita sa la Chişinău ţine doar de dimensiunea duhovnicească şi nu are substrat politic, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Preşedenţiei. Sanctitatea Sa a urat Republicii Moldova pace şi bunăstare, întărire în credinţă, specificând că, în cele mai dificile timpuri credinţa în Dumnezeu întotdeauna i-a unit pe oameni. Marian Lupu i-a acordat Patriarhului „Ordinul Republicii” în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite în păstrarea şi înmulţirea valorilor spirituale şi morale. Patriarhul Kirill se află în Republica Moldova de sâmbătă, 8 octombrie. Sanctitatea Sa îşi va încheia vizita la Chişinău, luni, 11 octombrie. Delegaţia va ajunge la Aeroportul Internaţional Chişinău către ora 15.30.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.