Problema studierii limbii de stat de către alolingvi trebuie să constituie una dintre priorităţile R. Moldova
La una dintre primele şedinţe ale sesiunii de primăvară, la propunerea preşedintelui Parlamentului, corpul legiuitor va examina şi va adopta o hotărâre privind instituirea unei comisii parlamentare speciale, sarcina căreia va fi studierea problemei şi elaborarea unui Program naţional pentru studierea limbii de stat de către cetăţenii ai R. Moldova, vorbitori de alte limbi. Acesta este răspunsul spicherului Marian Lupu la o adresare a Adunării Populare a Găgăuziei, în care se solicită optimizarea condiţiilor de studiere şi aplicare a limbii de stat de către locuitorii autonomiei, transmite Info-Prim Neo.
În opinia lui Marian Lupu, deşi a fost discutat pe parcursul întregii perioade de independenţă a ţării, subiectul studierii şi aplicării limbii de stat de către reprezentanţii grupurilor etnice din R. Moldova rămâne şi azi a fi o problemă, pentru soluţionarea căreia nu au fost întreprinse suficiente acţiuni practice reale.
În adresarea menţionată se spune că, din caza nivelul insuficient de predare a limbii de stat, alolingvii, în special tinerii, nu pot dispune de posibilitatea de a se integra plenar în viaţa politică şi socio-economică a Republicii Moldova.
Datele recensământului, din 2004 atestă că mai puţin de 30% dintre alolingvi cunosc limba de stat, dintre care 12% sunt găgăuzi.