Reţeaua regională privind propaganda în mass-media şi-a început activitatea

Reţeaua regională a organizaţiilor de autoreglementare în mass-media, care va examina cazurile grave de propagandă informaţională din opt state, şi-a început activitatea. Proiectele regulamentului de constituire şi organizare a activităţii grupului internaţional de experţi care a fost format în acest scop şi Recomandările Reţelei au fost aprobate în cadrul unei şedinţe a Consiliului de Presă din Republica Moldova, transmite IPN.

Regulamentul prevede că cererile de examinare a cazurilor de propagandă vor fi înaintate Comisiei consultative a Reţelei exclusiv de către organul de autoreglementare din ţara respectivă. Cererile pot avea la bază plângeri din partea unor persoane sau organizaţii interesele cărora au fost afectate sau pot veni din iniţiativa organului de autoreglementare. Consiliul de Presă care deţine preşedinţia în reţeaua regională trebuie să informeze timp de două săptămâni ceilalţi membri despre existenţa cererilor. Termenul de examinare a cererii este de două luni.

Preşedintele Consiliului de Presă, Ludmila Andronic, a menţionat că recomandările Reţelei presupun un set de puncte după care va fi determinat dacă este sau nu un material propagandistic. „Aceste recomandări sunt un gen de diagnostic, care constată că materialele care creează imaginea duşmanului extern, duşmanului intern, care folosesc tehnici de manipulare, de persuasiune negative şi care folosesc un anumit limbaj foarte aproape de limbajul urii, de discriminare, intoleranţă vor fi calificate drept manipulatorii şi propagandă”, a afirmat Ludmila Andronic.

Comisia va analiza cazurile de propagandă manipulatorie, care instigă la ură, la război şi la intoleranţă. Texte manipulatorii vor fi recunoscute cele care vor conţine limbaj discriminatoriu, vor promova rasismul, şovinismul, glorificarea războiului şi terorismului şi care vor răspândi xenofobia. De asemenea, propagandistice vor fi considerate materialele în care se va recurge la manipularea faptelor în scopuri politice.

Din Reţeaua regională fac parte Consiliile de Presă din Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova, Ucraina, Belarus, Federaţia Rusă, Tadjikistan. Prima şedinţă a Reţelei regionale privind propaganda informaţională în mass-media a avut loc în capitala Georgiei, oraşul Tbilisi, unde au fost elaborate cele două documente.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.