Rezervaţia cultural-naturală Orheiul Vechi este în pericol permanent din cauza condiţiilor neadecvate de păstrare şi a stării obiectivelor de patrimoniu, a declarat directorul rezervaţiei, Valeriu Paşa, pentru Info-Prim Neo.
Potrivit directorului, situaţia poate fi salvată dacă va exista o intervenţie urgentă de conservare a monumentului natural. Costul total evaluat pentru conservare la prima etapă este de circa 60 de mii de euro. „Totodată, situaţia nu va putea fi salvată fără investiţii serioase. Iar suma acestora este de circa 5 milioane de euro în etapa de investiţii”, a remarcat Valeriu Paşa.
Directorul rezervaţiei susţine că, dacă se vor face toate investiţiile necesare conservării şi restabilirii rezervaţiei, beneficiile economice clare pe termen mediu vor fi de 2-3 milioane de euro anual.
Până la acest moment au fost implementate mai multe proiecte de construcţie a reţelelor de aprovizionare cu apă, reabilitare a drumului de acces. Pe parcursul anului 2012 în cadrul mai multor proiecte externe au fost atrase investiţii de peste 13 milioane de lei. Totuşi, Valeriu Paşa susţine că acest sprijin financiar este insuficient. De curând rezervaţia a primit ajutorul Guvernului pentru un proiect de aproape 10 milioane de lei din partea Guvernului Japoniei.
Întrebat când va putea fi inclusă Rezervaţia cultural-naturală „Orheiul vechi” în patrimoniul UNESCO, Valeriu Paşa a declarat că este foarte posibil ca acest lucru să se întâmple deja în anul 2014. Până atunci însă mai este de lucru la elaborarea strategiei de dezvoltare durabilă şi valorificare turistică, planul de management, dar şi definitivarea dosarului de nominalizare pentru UNESCO.