Salvatorii au finalizat lucrările de intervenție pentru demontarea construcțiilor instabile de la etajele afectate de deflagrația produsă în blocul locativ din bulevardul Moscova, 11/5. Acțiunile neîntrerupte ale angajaților Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au durat cinci zile și au fost finalizate în seara zilei de miercuri, 10 octombrie, transmite IPN.
Angajații IGSU au întreprins lucrări de deblocare a plitelor de beton de la etajele 14, 15, 16 și 17. Salvatorii au recuperat pentru localnici o parte din bunurile pierdute sub ruine și au asigurat pătrunderea acestora la etajele mai puțin afectate.
În deflagrația produsă în seara de 6 octombrie, și-au pierdut viața patru persoane, printre care o femeie de 30 de ani și fiul ei de patru ani. De asemenea, la spital a murit un bărbat în vârstă de 77 de ani, iar ulterior din ruine a fost recuperat corpul neînsuflețit al soției sale. Ambii, cetățeni ai Israelului, erau veniți în vizită la fiul lor, care locuia în același bloc, în altă scară.
După explozie, mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, inclusiv un pompier care se află la recuperare în Spitalul militar republican al MAI. În stare gravă rămâne o femeie, în apartamentul căreia se presupune că s-a produs deflagrația.
Solicitată de IPN, ofițerul de presă al Institutului de Medicină Urgentă, Cristina Gorea, a declarat că pacienta este în continuare internată în Secția reanimare, în stare gravă, fiind conectată la respirație artificială. Femeia a suportat câteva intervenții pentru stabilizarea unor fracturi pe care le-a suferit pe lângă combustiile pe care le-a suferit.
În derulare este urmărirea penală în baza articolului 149 din Codul Penal: lipsirea de viață din imprudență, care se pedepsește cu închisoare de până la șase ani și articolul 293: încălcarea regulilor de evidență, păstrare, transportare și folosire a substanțelor ușor inflamabile sau corozive, care se pedepsește cu amendă în mărime de la 850 la 1350 de unități convenționale, muncă neremunerată în folosul comunității sau cu închisoare de până la trei ani.