Se lansează un nou portal gratuit de dicţionare online

Editura Litera lansează la16 noiembrie portalul gratuit de dicţionare online – dictionar.litera.ro. Informaţia pusă la dispoziţie reprezintă varianta electronică a dicţionarelor Litera din formatul tipărit, se precizează într-un comunicat de presă al editurii, citat de Info-Prim Neo. În varianta Beta portalul va cuprinde 4 dicţionare: Marele dicţionar universal al limbii române, Dicţionarul de sinonime, Dicţionarul de antonime şi Dicţionarul de proverbe. Ediţia a IV a Marelui dicţionar universal al limbii române este lansată în avanpremieră în format electronic, ediţia tipărită urmând să vadă lumina tiparului în primul trimestru al anului 2010. „Dictionar.litera.ro este un instrument extrem de util: căutarea unui cuvânt va aduce în aceeaşi fereastra explicaţia lui, sinonimele, antonimele şi proverbele aferente. Odată găsită o definiţie, explicaţia oricărui cuvânt din componenţa acesteia poate fi accesată rapid cu un singur click pe termenul respectiv”, se menţionează în comunicat. Lunar, pe dictionar.litera.ro, vor fi adăugate şi alte dicţionare din portofoliul editurii: Dicţionar universal de filme, Dicţionar de filme româneşti, Marele dicţionar ortografic al limbii române, Dicţionar universal de muzică, Dicţionar geografic, Dicţionar englez-român-englez, Dicţionar francez-român-francez, Dicţionar de expresii şi locuţiuni, Dicţionar de artă universală. Varianta prescurtată a adresei portalului este d.litera.ro.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.