Sheriff revine pe prima poziţie

Sheriff Tiraspol a revenit pe prima poziţie în clasamentul Diviziei Naţionale la fotbal după ce a profitat de pasul greşit al rivalei Dacia Chişinău, transmite Info-Prim Neo. Marţi, 1 mai, în cadrul etapei 29, Sheriff s-a impus lejer în derbiul cu FC Tiraspol, scor 3-0, în timp ce Dacia a pierdut surprinzător în deplasarea cu Olimpia Bălţi, scor 1-0. După ce în etapa trecută şi-a asigurat locul 3, Zimbru Chişinău a jucat cu mulţi jucători de rezervă în partida cu Milsami-Ursidos Orhei, pe care a pierdut-o, scor 1-0. Schimbări importante au avut loc şi în subsolul clasamentului. CSCA-Rapid Ghidighici a urcat pe locul 9 după ce a trecut de Sfântul Gheorghe Suruceni, scor 1-0. După acest eşec, Sfântul Gheorghe Suruceni a coborât în zona retrogradării, fiind depăşită în clasament şi de Academia UTM Chişinău, care a remizat cu Nistru Otaci, scor 0-0. Codaşa FC Costuleni a fost aproape de o victorie preţioasă în meciul cu Iskra-Stal Râbniţa, dar „oţelarii” au reuşit să salveze partida în prelungiri, scor final 1-1. [După 29 de etape, clasamentul Diviziei Naţionale se prezintă astfel:] 1. Sheriff – 72 puncte 2. Dacia – 70 3. Zimbru – 54 4. Milsami – 40 5. Iskra-Stal – 39 6. Olimpia – 39 7. Nistru – 36 8. FC Tiraspol – 32 9. CSCA-Rapid – 26 10. Academia – 24 11. Sf. Gheorghe – 24 12. Costuleni – 16 Meciurile următoarei etape sunt programate duminică, 6 mai: FC Costuleni – Sf. Gheorghe, Academia UTM – CSCA-Rapid, Sheriff – Nistru, Dacia - FC Tiraspol, Zimbru – Olimpia, Iskra-Stal – Milsami-Ursidos.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.