Sistemul e-Parlament va fi implementat până la mijlocul lui 2019

Sistemul Informațional e-Parlament va fi implementat până la mijlocul anului 2019. Biroul permanent a aprobat etapele de implementare a celor trei componente: circulația electronică a documentelor, e-votul și noul site al Parlamentului, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Parlamentului.

Va fi creat un grup de lucru, din reprezentanții subdiviziunilor Secretariatului Parlamentului, care va colabora cu compania implementatoare în vederea realizării Sistemului Informațional e-Parlament.

Sistemul Informațional e-Parlament va fi implementat cu sprijinul financiar al Guvernului Suediei și al partenerilor PNUD. Implementatorul proiectului este o companie macedoneană, selectată prin concursul desfășurat de PNUD. În discuțiile pe care le-a avut cu președintele Parlamentului, Andrian Candu, compania a anunțat că, pe parcursul lunii august, va prezenta un plan de acțiuni, iar din septembrie, va începe implementarea propriu-zisă a mai multor sisteme de pe platforma e-Parlament.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.