Tânăr înjunghiat mortal de către un consătean

Un tânăr de 29 de ani a murit după ce a fost înjunghiat de 15 ori cu un cuţit de către un consătean cu care a consumat băuturi alcoolice, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Interne. În noaptea spre 12 august, către ora 3.00, la Unitatea de gardă a Comisariatului de poliţie Ceadîr-Lunga a parvenit un apel că lângă barul din satul Baurci, în plină stradă, un tânăr stă culcat la pământ, cu multiple lovituri de cuţit. Tânărul a decedat peste câteva ore, în sala de operaţii. Suspectul identificat are 23 de ani. Dacă va fi găsit vinovat de omor intenţionat, riscă de la 12 la 20 de ani de închisoare sau detenţie pe viaţă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.