Televiziunea publică are, începând de joi, 10 aprilie, o nouă conducere. Ecaterina Covali va ocupa funcție de director general adjunct al Companiei Teleradio-Moldova și va fi secundată de noul producător general Dorin Scobioală. Anunțul a fost făcut de către directorul Companiei Teleradio Moldova, Vlad Țurcanu, pe rețele de socializare, transmite IPN.
Directorul TRM menționează că Ecaterina Covali va avea în gestiune activitățile editoriale și administrative legate de posturile de televiziune Moldova 1 și Moldova 2.
Dorin Scobioală va fi responsabil de toate programele televizate, exclusiv cele de știri.
Vlad Țurcanu le-a urat ambilor implicare maximă și succes.
„Am venit cu toții la TRM să facem performanță. Asta înseamnă să producem programe de calitate, să fim reprezentativi pentru toate grupurile sociale și politice, și să reflectam politicile statului în materie de programe sociale și economice, educație, politică externă, etc.”, a precizat Vlad Țurcanu.