„Termocom” a încheiat campania privind contorizarea tuturor consumatorilor

Furnizorul de căldură din capitală a încheiat campania privind contorizarea consumatorilor. Conform datelor „Termocom”, în municipiul Chişinău sunt montate peste 3 mii de contoare la nivel de blocuri locative, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat de presă al întreprinderii, facturarea consumurilor de energie termică la nivel de blocuri locative se efectuează în baza nodurilor de evidenţă la branşament. Implementarea contorizării a făcut posibilă înregistrarea consumurilor de facto ale blocurilor locative şi, respectiv, înaintarea spre plată a consumurilor în strictă conformitate cu indicii aparatelor de evidenţă. În blocurile locative nou construite şi racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică, în care sistemul de distribuţie a agentului termic este poziţionat pe orizontală, procesul de contorizare a vizat fiecare apartament în parte. Prin realizarea campaniei de contorizare la nivel de bloc locativ, „Termocom” şi-a propus să vină în sprijinul consumatorilor şi să elimine orice suspiciune privind consumurile de energie termică la nivelul blocurilor locative din Chişinău. Totodată, administraţia „Termocom” îndeamnă consumatorii să întreprindă măsuri de conservare, de eficientizare a consumurilor şi optimizare a cheltuielilor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.