Troleibuzele noi vor circula prin centrul capitalei

Primele 20 de troleibuze pe care le-a achiziţionat Primăria Chişinău din Minsk şi care vor ajunge săptămâna viitoare la Chişinău vor circula pe cea mai aglomerată rută din capitală. O declaraţie în acest sens a fost făcută de primarul general Dorin Chirtoacă în cadrul unei emisiuni televizate la postul public de televiziune. Dorin Chirtoacă a menţionat că cel mai probabil troleibuzele vor circula pe ruta 22, notează Info-Prim Neo. Primarul general susţine că decizia finală privind repartizarea noilor troleibuze pe o anumită rută din oraş va fi luată în urma discuţiilor cu subdiviziunile municipale de profil. Totodată, criteriul de bază în repartizarea troleibuzelor rămâne a fi volumul fluxului de călători. Cel mai probabil va fi ruta 22, din moment ce este una aglomerată, a spus edilul capitalei. Dorin Chirtoacă a menţionat că toate cele 102 troleibuze vor ajunge la Chişinău în patru tranşe şi vor fi amplasate pe rute până la sfârşitul lunii iulie. Tot până în luna iulie urmează să fie plătite uzinei din Belarus cele peste 13 milioane de euro, bani destinaţi achiziţionării mijloacelor de transport. Primarul general susţine că pentru reînnoirea parcurilor de troleibuze cu unităţi de transport noi municipalitatea ar trebui să investească jumătate de miliard de lei. Totodată, edilul capitalei a afirmat că dacă municipalitatea îşi doreşte un termen îndelungat de exploatare al troleibuzelor ar trebui să fie reparate drumurile. Dacă timp de cinci ani s-ar investi în reabilitarea drumurilor câte 500 milioane lei, atunci în zece ani municipiul Chişinău s-ar putea mândri cu drumuri bune, a spus edilul capitalei. El a menţionat că nu doar drumurile sunt cauza apariţiei defecţiunilor transportului public municipal, dar şi educaţia locuitorilor municipiului, care adeseori preferă să distrugă, în loc să păstreze. Pentru achiziţionarea celor 102 troleibuze municipalitatea va cheltui 13,7 de milioane de euro. Din această sumă, 10 milioane de euro reprezintă creditul acordat de BERD şi BEI, cu o rată a dobânzii de 5% anual, pe un termen de 10 ani, cu o perioadă de graţie de 2 ani. Alte 3 milioane sunt grantul Uniunii Europene în cadrul Programului Politicilor de Vecinătate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.