Utilizatorii de telefoane mobile deţin peste 4 milioane de cartele SIM

Numărul cartelelor SIM deţinute de utilizatorii serviciilor de comunicaţii mobile a depăşit, către data de 1 octombrie, cifra de 4 milioane, arată datele statistice raportate de către cei trei operatori de comunicaţii mobile Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI). Potrivit unui comunicat de presă al ANRCETI, citat de Info-Prim Neo, la aceeaşi dată numărul utilizatorilor activi de comunicaţii mobile a ajuns la circa 3,469 milioane, iar al celor pasivi, care în ultimele trei luni nu au consumat şi nu au achitat niciun serviciu de comunicaţii mobile, era de 409,3 mii. În 9 luni ale anului curent rata de penetrare a acestor servicii raportată la 100 locuitori s-a majorat, faţă de finalul anului 2011, cu 9,4 puncte procentuale şi a atins nivelul de 113,8%. Acest nivel este cu 14,2 puncte procentuale mai mic decât rata medie de penetrare a serviciilor de comunicaţii mobile în ţările Europei centrale şi de est, unde indicatorul dat se cifrează la 128%. În ianuarie – septembrie 2012, un utilizator de telefonie mobilă a realizat lunar, în medie convorbiri voce cu durata de 117 minute, în scădere cu 11,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2011. Totodată, traficul lunar de Internet generat de un consumator de telefonie mobilă şi de un utilizator al Internetului mobil dedicat a alcătuit în mediu 41,8 MB şi, respectiv, 15 GB. În 9 luni ale anului, cotele de piaţă ale celor trei operatori de comunicaţii mobile nu au suferit schimbări esenţiale. Cea mai mare cotă de piaţă, în funcţie de venituri, – de 69,4% – a fost deţinută de SA „Orange Moldova”. SA „Moldcell” şi SA „Moldtelecom” le-au revenit cote de piaţă estimate la 25,5% şi, respectiv, 5,1%.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.