Valeriu Pasat, fostul ministru al apărării, a fost audiat vineri de procurori pe marginea a două dosare. Este vorba despre tentativa de uzurpare a puterii de stat, prin încercarea de a-l omorâ pe liderul PPCD, Iurie Roşca, precum şi dosarul pe contrabandă de arme, transmite Info-Prim Neo.
„Sunt nevinovat. Sunt invocate lucruri neserioase, pentru care nici nu cer să fiu apărat”, a spus Pasat presei înainte să intre la procurori. “Nu m-aş mira, dacă mi s-ar deschide dosar pentru că, pe când eram în clasa a 7-a, am furat mere din ograda şcolii”, a mai spus Valeriu Pasat.
Întrebat dacă speră la o schimbare a situaţiei, odată cu schimbarea guvernării în Moldova, Valeriu Pasat a opinat că e bucuros că s-a schimbat conducerea Procuraturii Generale, dar nu şi de faptul că rămân în funcţii cei care au instrumentat pană acum cazul. „Cei care au spus până acum că sunt vinovat, vor menţine această poziţie”, a subliniat Pasat.
Valeriu Pasat s-a întors de la Moscova la Chişinău luni, 2 noiembrie, după ce autorităţile moldoveneşti au decis să-i perfecteze paşaport.
Valeriu Pasat a fost arestat la 11 martie 2005. Două dintre dosare, privind prejudicierea intereselor statului prin comercializarea unor unităţi de tehnică militară, de două ori au ajuns să fie examinate, inclusiv la Curtea Supremă de Justiţie, fiind de fiecare dată reîntoarse. În iulie 2009, Curtea de Apel Chişinău, examinându-le pentru a treia oară, a reconfirmat nevinovaţia fostului ministru. În alte două dosare, anchetate de procurori, fostul ministru este suspectat de "contrabandă de armament" şi "tentativă de lovitură de stat, la indicaţia Kremlinului”.