Victimă a deportărilor: L-am văzut pe tata desculţ şi plângând. Nu i-au dat voie să ne spună o vorbă. L-au luat în maşină şi dus a fost

Mărturii ale represiunilor sovietice au fost expuse, vineri, în scuarul monumentului lui Ştefan cel Mare. Peste 25 de fotografii şi documente reprezintă copii rămaşi fără părinţi în urma deportărilor, bărbaţi şi femei care muncesc în Siberia şi sute de oameni încărcaţi în vagoane pentru a fi ulterior aruncaţi în râul Volga, transmite Info-Prim Neo. „Timp de 15 ani nu s-a făcut nicio expoziţie care ar fi vizat persoanele represate pe timpul regimului sovietic. Erau amintiri, erau probe verbale, dar lipseau cele scrise. Fotografiile şi documentele expuse vin să demonstreze, o dată în plus, că deportaţilor regimul sovietic li s-a furat copilăria, adolescenţa, tinereţea, dar şi bătrâneţea liniştită. A fost de datoria noastră să oferim tinerilor dovada vie a represaliilor sovietice”, a menţionat preşedintele Asociaţiei foştilor deportaţi şi deţinuţi politici, Valentina Sturza. Expoziţia are genericul: „Au rezistat, au luptat şi au învins Teroarea roşie”. Fotografiile şi documentele au fost colectate de la foştii deportaţi şi de la familiile acestora. „Îmi amintesc cum de dimineaţă mama ne-a trezit şi l-am văzut pe tata desculţ şi plângând. Nu i-au dat voie să ne spună o vorbă nici nouă, nici mamei. L-au luat în maşină şi dus a fost. Nici nu a reuşit să îşi ia nimic, a plecat desculţ, cu mâinile la cap ridicate şi cu doi ofiţeri care îl însoţeau. Mă uit la aceste fotografii şi mă gândesc că a murit pe pământ străin, că nu a avut cine îi cinstească memoria, să îl plângă la mormânt”, spune Eudochia Profil, al cărui tată a fost deportat în 1941. Vicedirectorul Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie Naturală, Elena Postică, a menţionat că într-o singură noapte au fost ridicaţi cei mai buni gospodari de la sate, oameni de cultură, medici, profesori. Toată inteligenţa Moldovei a fost deportată, dusă spre perzanie în Siberia şi Kazahstan. „Deşi s-au scurs 7 decenii, ecoul suferinţelor mai este viu şi astăzi. Nu au găsit îndurare din partea călăilor nici bocetele femeilor, nici ţipele de groază ale copiilor. Expoziţia este un omagiu adus victimelor guvernării comuniste pentru că anume deportaţii au trecut prin cele mai negre momente din istoria Republicii Moldova”, a mai spus Elena Postică. 12360 de persoane au fost deportate din Basarabia în noaptea de 12-13 iunie 1941. Potrivit statisticilor oficiale, numărul total al represaţilor perioadei staliniste este de 22648 de basarabeni. Victimele deportărilor susţin, însă, că cifrele sunt mai mari. Ei motivează prin faptul că statisticile s-au făcut reieşind dintr-o componenta de 3 persoane a unei familii deportate. Expoziţia „Au rezistat, au luptat şi au învins Teroarea roşie” va putea fi vizitată până la sfârşitul lunii iunie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.