Victoria asupra fascismului va fi marcată printr-un concert simfonic

Creaţii ale maestrului Eugen Doga vor răsuna în Piaţa Marii Adunări Naţionale sâmbătă, 9 mai, sub bagheta dirijorului Dumitru Cârciumaru, în interpretarea Orchestrei Simfonice a Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu”. În cadrul concertului, organizat cu ocazia aniversării a 70-a de la victoria asupra fascismului în cel de-al doilea război mondial, vor răsuna şi opere de Schubert, Bach şi Grieg, transmite IPN.

Eugen Doga a declarat că victoria împotriva fascismului este o victorie a tuturor. Maestrul spune că îşi aminteşte şi acum prima şi ultima zi de război, în care tatăl său a murit pe câmpul de luptă. „Îmi amintesc cum treceau trupele şi la est, şi la vest şi am văzut ostaşi de culoare diferă a pielii, ceea ce înseamnă că a luptat toată lumea şi nu înţeleg tendinţa de a privatiza victoria, noi am luptat cu toţii şi este o victorie a tuturor”, a spus maestrul, vineri, la repetiţiile pentru concert.

Potrivit Primăriei municipiului Chişinău, programul de comemorare a celor căzuţi în cel de-al doilea război mondial „In Memoriam”, susţinut de maestrul Eugen Doga şi Orchestra Simfonică a Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” va începe la ora 13.00. La ora 14.00, primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, va susţine la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, o conferinţă cu participarea tinerilor din municipiul Chişinău, cu genericul: „Ora Europei”.

Acţiuni de 9 mai au fost anunţate şi de partidele politice. PCRM şi PSRM vor organiza  separat marşuri ale veteranilor spre Complexul Memorial „Eternitate”, începând cu ora 08.30 şi 09.00. Inspectoratul General de Poliţie vine cu un apel către toţi conducătorii auto să evite pe perioada manifestaţiilor circulaţia pe străzile: Mitropolit B. Bodoni – str. Alexei Mateevici – Şoseaua Hânceşti – Pan-Halippa – Complexul memorial „Eternitate”, precum şi Piaţa Marii Adunări Naţionale.

Casa Naţională de Asigurări Sociale anunţă că, la 24 aprilie 2015, 1796 veterani ai celui de-al doilea război mondial beneficiază de alocaţii lunare din partea statului. Cuantumul alocaţiei lunare de stat este de 400 de lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.