Zilele Europene ale Patrimoniului în Republica Moldova

Zilele Europene ale Patrimoniului în Republica Moldova se organizează cu scopul de a sensibiliza opinia publică şi pentru a influenţa factorii de decizie ca să protejeze monumentele istorice şi să nu mai admită distrugerea acestora, a declarat pentru Info-Prim Neo, directorul Agenţiei de inspectare şi restaurare a monumentelor, Ion Ştefăniţă. Ministerul Culturii, Direcţia patrimoniu cultural şi arte vizuale, Agenţia pentru inspectarea şi restaurarea monumentelor, Asociaţia Naţională a Tinerilor Istorici din Moldova şi Primăria municipiului Chişinău, organizează Zilele Europene ale Patrimoniului în Republica Moldova, în perioada 16-25 septembrie. Pe 15 septembrie, pentru anticiparea acestora, va fi lansată publicaţia „Patrimoniul Cultural al Republicii Moldova / de la realitate la necesitate”, la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei, care constituie un raport de inspectare a monumentelor pe republică, efectuat de către Agenţia de inspectare şi restaurare a monumentelor. „Zilele Europene ale Patrimoniului sunt la a doua ediţie la noi. Anul trecut am lansat publicaţia „Cartea Neagră a Moldovei” şi am făcut un poster cu genericul „Patrimoniul cultural şi societatea”. Anul acesta am planificat mai multe activităţi ca să informăm societatea despre situaţia reală a patrimoniului cultural din Moldova”, a spus Ion Ştefăniţă. În perioada desfăşurării Zilelor Europene ale Patrimoniului vor avea loc mai multe manifestaţii culturale, expoziţii fotografice, prezentări de carte, mese rotunde, dezbateri şi ateliere de muncă în raioanele din republică, inclusiv în UTA Găgăuzia.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.