Amenzi pentru falsificarea datelor privind kilometrajul parcurs

Persoanele care în mod intenționat vor falsifica datele odometrului, modificând astfel numărul de kilometri parcurși de un autovehicul, vor fi amendate. Prevederile se conțin într-un proiect de completare a Codului Contravențional, votat în lectură finală de Parlament, transmite IPN.

Autorii proiectului sunt deputații neafiliați Igor Vremea și Artur Reşetnicov. Potrivit lor, vânzătorii de rea-credință a automobilelor de mâna a doua manipulează datele odometrului, micșorând distanța parcursă, care contează în sensul aprecierii stării tehnice și, ca rezultat, influențează prețul. Or, un automobil cu un rulaj mai mic este mai atractiv pentru cumpărător.

Potrivit proiectului, fraudarea datelor odometrului de către o persoană fizică se va sancționa cu amendă de la 100 la 150 de unități convenționale. În cazul persoanelor juridice amenda va fi de la 350 la 450 de unități convenționale.

Legea va intra în vigoare în termen de două luni de la data publicării în Monitorul Oficial. În această perioadă, Guvernul urmează să aducă actele sale în concordanță cu prezenta lege.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.