● MARȚI, 21 mai
Moldovenii preferă să împrumute de la bănci pe termene de la 2 până la 5 ani
În luna aprilie a acestui an, creditele noi acordate au constituit 5 510,0 milioane de lei, în creștere cu 7,1% față de luna martie. Partea majoră (75,5%) reprezintă creditele în moneda națională, care au constituit 4 159,7 milioane lei, în creștere cu 8% față de luna precedentă. Din perspectiva termenelor de acordare, cele mai solicitate au fost creditele cu termene de la 2 până la 5 ani, cu o pondere de 57% în totalul creditelor acordate.
Anca Dragu, la București: Observăm mai mult interes pentru investiții în Moldova
Creșterea ratingului de țară este esențială pentru ca investitorii să ia în considerare oportunitățile oferite de economia moldoveană. Deja apare mai mult interes pentru investiții în Republica Moldova, în special pentru companiile din România care vor să-și extindă activitatea peste Prut. Declarații în acest sens au fost lansate de guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, în cadrul celei de-a treia ediții a conferinței „Piața financiar-bancară” organizate la București.
● MIERCURI, 22 mai
Principiul „eficiența energetică în primul rând” va fi aplicat în întreaga economie, ministru
Republica Moldova se angajează să promoveze un sector energetic competitiv și durabil, integrat în piețele energetice europene, asigurând astfel securitatea energetică și accesibilitatea prețurilor pentru consumatori. Principiul „eficiența energetică în primul rând” va fi aplicat în întreaga economie, iar valorificarea utilizării energiei regenerabile va alimenta creșterea economică și va spori impactul eforturilor în reducerea schimbărilor climatice. Declarațiile aparțin ministrului energiei, Victor Parlicov, și au fost făcute la cea de-a opta reuniune a Consiliului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, desfășurată la Bruxelles.
BNM a intervenit pe piața interbancară prin vânzarea a 5 milioane de dolari
În luna aprilie, gradul de acoperire a cererii nete de valută din partea agenților economici prin oferta netă de valută de la persoanele fizice a constituit 88,2%, comparativ cu 86,6% în luna martie.
Mai multe produse din Ucraina aflate în tranzit, scutite de controlul ANSA în Moldova
Până la sfârșitul anului, cerealele, rapița, dar și semințele de floarea-soarelui din Ucraina, care tranzitează Republica Moldova, vor fi scutite de controalele Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor. Un proiect de lege, care prevede exceptarea de la controlul ANSA a acestor mărfuri transportate în regim de tranzit, a fost înregistrat în Parlament.
Reforma care să încurajeze angajarea part-time, dezbătută public la Parlament
Majoritatea studenților sau a elevilor de peste 18 ani, dar și a pensionarilor lucrează la negru și nu pot să-și justifice veniturile. Totodată, angajatorii nu au suficientă forță de muncă, iar piața muncii nu susține accelerarea creșterii economice și dezvoltarea mediului de afaceri. Autoritățile își propun să schimbe lucrurile prin promovarea unei reforme de „minijob”. Conceptul a fost dezbătut astăzi în cadrul unor discuții publice la Parlament. Mariana Lucrețeanu, deputatul PAS, a explicat că această reformă reprezintă un pachet salarial fix, stabilit de către stat, prevăzut pentru munca part-time în cazul studenților și pensionarilor.
Campania Națională de Educație Financiară a BNM și USAID se extinde
Mai multe instituții și organizații s-au alăturat Campaniei Naționale de Educație Financiară „Educație financiară pentru toți” a Băncii Naționale a Moldovei (BNM), realizată cu sprijinul programului USAID „Reforme Instituționale și Structurale în Moldova” (MISRA). Nevoia de a spori nivelul de educație financiară în societate a fost pusă în discuție la atelierul: „Gestionarea eficientă a finanțelor proprii”, la care au participat reprezentanți din domeniile bancar, nebancar și asigurări.
● JOI, 23 mai
Încă 5 ani de export fără taxe pentru produsele agricole moldovenești pe piața britanică
Mai multe produse agricole moldovenești vor ajunge pe piața britanică fără contingente tarifare pentru încă cinci ani. Astăzi a fost semnat Protocolul de amendare între Republica Moldova și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord pentru extinderea Acordului de Parteneriat Strategic, Comerț și Cooperare între Republica Moldova și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
● VINERI, 24 mai
Mai puține livezi de mere în rod, dar cu o productivitate mult mai mare
În anul 2023 în Republica Moldova erau 43,1 mii de hectare de livezi de mere în rod, dintre care 12,8 mii de hectare aparțineau întreprinderilor agricole. Alte 26,7 mii de hectare erau proprietatea gospodăriilor țărănești, iar 3,6 mii de hectare – a populației. Este cea mai mică suprafață pe care a avut-o vreodată Republica Moldova. Însă avantajul este că sunt multe livezi tehnologizate, care au o productivitate mult mai mare. Constatările aparțin expertului în politici economice de la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul”, Veaceslav Ioniță.
Doar printr-o conlucrare eficientă se poate asigura dezvoltarea Găgăuziei, declarație
Doar printr-o conlucrare eficientă a autorităților publice cu societatea civilă, dar și a reprezentanților mass-media, poate fi asigurată o dezvoltarea solidă a Unității Teritorial-Administrative Găgăuzia. O spun reprezentanții asociației obștești „Alegere și Alternativă pentru Găgăuzia”, prezentată astăzi.
Într-o conferință de presă la IPN, președintele „Alegere și Alternativă pentru Găgăuzia”, Igor Ianac, a declarat că situația cetățenilor din Găgăuzia s-a înrăutățit brusc și din aceste considerente se impun un șir de măsuri. Echipa asociației a făcut deja o analiză a situației și este deja gata să se implice în procesele de elaborare a programelor care țintesc îmbunătățirea calității vieții în regiune.
Oportunitățile pieței de capital din Moldova, discutate cu Asociația Investitorilor din România
Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, a purtat discuții cu membrii Asociației Investitorilor din România, aflați în vizită la Chișinău. Întrevederea s-a axat, în mod special, pe îmbunătățirea accesului la piețele de capital, precum și pe ajustarea cadrului legal, protecția consumatorului de produse financiare. Un accent al discuțiilor l-au constituit oportunitățile pentru mediul investițional impulsionate de politica monetară a BNM.
● SÂMBĂTĂ, 25 mai
FMI a ajuns la un acord la nivel de experți cu Moldova în contextul evaluării a cincea
Fondul Monetar Internațional și autoritățile Republicii Moldova au ajuns la un acord la nivel de experți privind politicile necesare pentru finalizarea celei de-a cincea evaluări a programului susținut de Mecanismul extins de creditare (ECF) și Mecanismul de finanțare extinsă (EFF) și primei evaluări a programului susținut de Mecanismul de finanțare pentru reziliență și durabilitate (RSF).