Administraţia de Stat a Drumurilor impune restricţii pentru transportul de mare tonaj

Pe mai multe drumuri din ţară au fost instalate indicatoare pentru restricţionarea circulaţiei transportului de mare tonaj, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor (MTID). În localităţile Chişliţa-Prut şi Roşu din Cahul, pe tronsonul de drum Cahul – Giurgiuleşti, activează două posturi mobile de control. La intrarea în satul Colibaşi, raionul Cahul, a fost instalat un cântar mobil suplimentar, care va activa 24 din 24 de ore în funcţie de fluxul traficului rutier. Administraţia de Stat a Drumurilor a instalat mai multe indicatoare rutiere pentru reducerea vitezei de circulaţie, până la 30 km/h, prin toate localităţile de pe sectorul de drum Cahul–Giurgiuleşti. Într-un comunicat de presă al Direcţiei Poliţie Rutieră se menţionează că au fost operate modificări de circulaţie pe câteva tronsoane. La intrarea în satul Crihana, raionul Orhei, la kilometrul 134 al DN R34 Hânceşti-Leova-Cahul-Slobozia Mare, a fost instalat indicatorul rutier 3.14 ,,Masa limitată 20t”. La intersecţia DN R34 cu magistrala M3 Chişinău-Cimişlia-Vulcăneşti-Giurgiuleşti, kilometrul 203+900, a fost instalat indicatorul rutier 3.14 ,,Masa limitată 20t”. Transportul de mare tonaj mare va ocoli satele Crihana Veche, Manta-Pascari, Vadul lui Isac, Colibaş, Brânza, Văleni, Slobozia Mare, Câşliţa Prut, Giurgiuleşti, Zărneşti, Cucoara şi Chircani. Comisariatul Raional de Poliţie Cahul a amplasat un post mobil de poliţie pentru supravegherea circulaţiei rutiere la intrare în satul Slobozia Mare. De asemenea a fost instalat indicatorul de limitare a vitezei până la 30km/h.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.