Alertă cu bombă la şcoală

Elevii şcolii numărul 6 din sectorul Botanica al capitalei au avut astăzi parte de o mini-vacanţă, după ce o persoană a dat telefon la poliţie şi a anunţat că instituţia este minată. Şeful Centrului de presă al Comisariatului General de Poliţie, Adrian Jovmir, a declarat pentru Info-Prim Neo că, la ora 10.00, serviciul 902 a fost anunţat despre faptul că şcoala de pe bulevardul Cuza Vodă, 17/2 este minată. Vocea era a unui minor, iar apelul a fost efectuat de la un telefon public. Imediat la faţa locului s-au deplasat poliţiştii, angajaţii Bombteh, câini specializaţi în depistarea obiectelor explozive. Elevii au fost evacuaţi. Timp de 3 ore nu a fost găsit niciun obiect explozibil, ceea ce demonstrează că alarma a fost falsă, a declarat Adrian Jovmir. În anul curent au fost înregistrate 7 alerte false cu bombă. Autorii au fost identificaţi şi s-au ales cu dosare penale. Printre aceştia şi un minor, părinţii căruia au fost puşi să plătească 400 de lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.