Apel către partenerii externi de susţinere a măsurilor de reformare a justiţiei
Sprijinul partenerilor externi, în special al Uniunii Europene, este foarte necesar în aplicarea Strategiei de reformare în sectorul justiţiei, mai ales în primii ani. Despre aceasta a vorbit ministrul justiţiei, Oleg Efrim, la o şedinţă de coordonare a asistenţei externe în sectorul justiţiei, la care participă cei mai activi donatori în acest domeniu, transmite Info-Prim Neo.
Oleg Efrim a amintit că Ministerul Justiţiei a iniţiat deja procedura de elaborare a Planului de Acţiuni, care va conţine măsuri concrete ce urmează a fi întreprinse între anii 2011 şi 2016 pentru realizarea Strategiei de reformare în sectorul justiţiei. Ministerul a încurajat instituţiile responsabile să contribuie cu propuneri, pe care le va recepţiona până pe 23 septembrie, iar varianta finală a Planului va fi remisă Guvernului până pe 21 noiembrie.
Ministrul a făcut apel către reprezentanţii instituţiilor şi organizaţiilor internaţionale să contribuie cu propriile idei, inclusiv cu posibilităţi de finanţare a anumitor acţiuni. Oficialul i-a asigurat că Guvernul conştientizează povara financiară pe care şi-o asumă în legătură cu decizia de a reforma sectorul justiţiei şi este decis să contribuie cu surse proprii la realizarea acestui obiectiv.
Proiectul Strategiei de reformare în sectorul justiţiei a fost aprobat de Guvern pe 6 septembrie. Ministerul Justiţiei aşteaptă că Parlamentul va vota proiectul în lectură finală până la sfârşitul lunii octombrie.