CEC a cheltuit în limitele programate banii alocaţi pentru alegeri, Curtea de Conturi

În ultimii ani s-au adus schimbări semnificative în procesul de cheltuire a banilor publici. Constatarea a fost făcută de către viceministrul finanţelor, Maria Cărăuş, în contextul prezentării de către Curtea de Conturi a raportului de audit al utilizării de către Comisia Electorală Centrală a mijloacelor financiare alocate pentru desfăşurarea alegerilor parlamentare din noiembrie 2010. Auditul realizat denotă existenţa unor deficienţe nesemnificative la execuţia mijloacelor bugetare, transmite Info-Prim Neo. CEC a cheltuit pentru organizarea şi desfăşurarea scrutinului în jur de 37 de milioane de lei din suma totală alocată – circa 40 de milioane de lei. „Ca urmare a auditului realizat de către Curtea de Conturi s-a stabilit că gestionarea banilor s-a făcut în limitele programate. Ponderea cea mai mare, 92,6% sau 34 de milioane de lei o deţin cheltuielile pentru mărfuri şi servicii, inclusiv remunerarea persoanelor din componenţa birourilor electorale”, a declarat, luni, la şedinţa plenului Curţii de Conturi, controlorul superior de stat, Simion Bostănaru. Deficienţele nesemnificative semnalate ţin de retribuirea muncii, contractarea mărfurilor şi serviciilor, decontarea unor bunuri şi servicii, condiţionate de nerespectarea întocmai a unor norme de reglementare a disciplinei financiar-bugetare, precum şi de lipsa unui control intern bine definit în cadrul CEC. Preşedintele Curţii de Conturi, Serafim Urecheanu, a recomandat CEC să examineze cazurile de remunerare neregulată a personalului încadrat în desfăşurarea alegerilor, cu elaborarea şi implementarea unor proceduri şi politici de control intern eficiente, care să asigure excluderea pe viitor a neregularităţilor ce ţin de remunerarea muncii, să asigure organizarea şi ţinerea evidenţei contabile la consiliile electorale de circumscripţie cu respectarea tuturor normelor legale. Preşedintele CEC, Iurie Ciocan, a declarat că instituţia va ţine cont de recomandările făcute de către Curtea de Conturi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.