Chirtoacă a dispus inspectarea străzilor recent reparate

Primarul Dorin Chirtoacă a dispus crearea unei comisii care va inspecta, după perioada de iarnă, starea celor 11 străzi şi tronsoane de drum recent reparate. Edilul vrea să se convingă că au fost respectate toate standardele de calitate, transmite IPN

Şeful Direcţiei generale transport public şi căi de comunicaţie, Adrian Boldurescu, a spus că, potrivit standardelor, după topirea zăpezii se admite deteriorarea până la 4% din sufrafaţa reparată. Dacă procentajul e mai mare, lucrările efectuate au fost necalitative.

În ceea ce priveşte gaura în asfalt pe strada Bănulescu Bodoni, intersecţie cu Mihail Kogălniceanu, viceprimarul Vladimir Coteţ a spus că aceasta s-a format din cauza avariei la o canalizare reziduală. „O reţea de beton armat pe canalizarea reziduală a cedat în urma supraîncărcării. Reţelele cedează din cauza conectărilor ilegale a deţinătorilor de case particulare, care evacuează apele pluviale direct în canalizarea reziduală şi în acest caz, mărindu-se sursa, reţelele vechi cedează”, a explicat viceprimarul. Intervenţia serviciilor de avariere în asemenea cazuri este de lungă durată, fiindcă muncitorii lucrează mai mult manual decât mecanizat.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.