Creştinii ortodocşi sărbătoresc astăzi Sfântul Ilie
Creştinii ortodocşi de stil vechi îl sărbătoresc astăzi, 2 august, pe Sfântului Ilie. Solicitat de Info-Prim Neo, protoiereul Nicolae Ciobanu, a spus că în această zi oamenii obişnuiesc să meargă la biserică, după care unii continuă sărbătoarea alături de cei care îşi sărbătoresc ziua numelui, hramul casei sau al localităţii.
Sfântul Ilie este celebrat ca un mare făcător de minuni şi aducător de ploi în vreme de secetă. Se spune că, la naşterea sa, tatăl lui a văzut oameni îmbrăcaţi în alb învelindu-l în scutece de foc şi, dându-i numele, i-au dat să mănânce o flacăra, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieţi. În tradiţia populară, Sfântul Mare Prooroc Ilie este considerat ocrotitorul recoltelor şi a rămas în istoria Bisericii Ortodoxe ca un exemplu de credinţă şi curaj demn de urmat.
Specific sărbătorii este faptul că în această zi se sfinţesc fructele şi legumele. Tot de Sfântul Ilie se sfinţeşte mierea de albine după care se mănâncă împreună cu castraveţi.
