Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a solicitat ca pe viitor să fie admise pe străzile Chişinăului doar unităţile mobile de comerţ de tip rulotă şi maşină. Totodată, edilul a menţionat, în cadrul şedinţei operative de la Primărie că vor fi prelungite autorizaţiile gheretelor statice care funcţionează deja până la demolare sau strămutare, transmite IPN.
Potrivit primarului, pe viitor trebuie să se treacă doar la comerţul stradal mobil. „Comerţul acesta trebuia să fie cu caracter temporar şi cel mai bine ar fi fost dacă era mobil. Problema gheretelor este mai gravă pentru că au fundament, apă şi canalizare. Pot fi şi un fel de locuinţe. Acest comerţ ambulant şi stradal trebuie să fie mobil”, a menţionat Dorin Chirtoacă.
Totodată, primarul a solicitat reamplasarea tuturor punctelor comerciale de pe aleea bulevardului Mircea cel Bătrân din sectorul Ciocana, inclusiv buticurile unde se vând flori. Unităţile ambulante urmează să fie mutate de pe alee pe marginea bulevardului.
Primarul a menţionat că trebuie elaborat un regulament de funcţionare a unităţilor de comerţ ambulant. În acest regulament trebuie introduse doar unităţile mobile de comerţ stradal şi de a le interzice pe cele statice.
Şeful adjunct al Direcţiei comerţ, alimentaţie publică şi prestări servicii a Consiliului municipal Chişinău, Valentina Constantinov, a menţionat că regulamentul privind comerţul ambulant este în proces de elaborare. „Săptămâna aceasta definitivăm regulamentul privind comerţul ambulant. În el va fi clar stipulat că preturile stabilesc amplasamentul gheretelor, câte unităţi de comerţ şi tipul de comerţ”, a menţionat Valentina Constantinov.
Potrivit datelor Primăriei, în ultimii ani au fost eliminate mai mult de 200 de gherete din tot oraşul.