În weekend avem temperaturi caniculare
În intervalul 9-11 iunie temperatura maximă a aerului va înregistra valori de până la +33 de grade Celsius. Meteorologii au emis avertizare cod galben de vreme caniculară, transmite Info-Prim Neo.
Pentru a evita situaţiile excepţionale cetăţenilor li se recomandă să evite ieşirile din încăpere în orele de maximă temperatură a aerului, în special bătrânii, cardiacii şi copiii. Vestimentaţia trebuie să fie de culoare deschisă, comodă, confecţionată din ţesături naturale. Este strict necesar de evitat excesul de cafea şi băuturi alcoolice. În schimb se recomandă consumul de fructe şi legume proaspete în locul produselor bogate în grăsimi. De evitat sunt şi activităţile care presupun eforturi fizice în orele în care temperatura atinge valori maxime.
Temperaturile minime pe timp de noapte vor oscila în această perioadă de la +13 grade în nordul ţării până la +20 în regiunile de sud. Pe alocuri sunt posibile ploi cu descărcări electrice. Pentru ziua de marţi meteorologii prognozează ploi cu tunete şi fulgere în toată ţara.
