Jurnaliştii sunt invitaţi să promoveze modul sănătos de viaţă
Jurnaliştii şi instituţiile media din ţară, sunt invitate să participe la concursul de proiecte, din cadrul campaniei de comunicare şi sensibilizare a opiniei publice, dedicat promovării stilului sănătos de viaţă, profilaxia maladiilor şi promovarea sănătăţii în rândurile populaţiei R. Moldova, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit viceministrul Sănătăţii, Mihai Magdei, concursul de proiecte vine să schimbe atitudinea şi comportamentul populaţiei R. Moldova, vis-a-vis de stilul de viaţă, care trebuie orientată să manifeste o mai mare grijă pentru propria sănătate şi să prevină apariţia maladiilor.
Olga Osadcii, expert în comunicare în cadrul proiectului „Suportul pentru Reforma Sănătăţii prin Fortificarea Asistenţei Medicale Primare”, a afirmat că grupurile ţintă ale proiectelor trebuie să fie populaţia la general şi la nivel de familie, centrele de medicină preventivă şi centrele de asistenţă medicală primară.
Implementarea proiectelor care urmează să fie prezentate include perioada aprilie-iulie 2010. Bugetul acestuia nu va depăşi suma de 790 euro.
Data limită de depunere a proiectelor este 1 martie 2010. Acestia pot fi prezentate personal sau prin poştă la adresa str. Cosmescu 3, pentru mai multe detalii, doritorii de a participa la concurs pot accesa pagina electronică www.amp.md.
Concursul este organizat de Ministerul Sănătăţii în colaborare cu proiectul finanţat de Uniunea Europeană „Suportul pentru Reforma Sănătăţii prin Fortificarea Asistenţei Medicale Primare”.