MDI recepţionează comenzi pentru perfectarea şi eliberarea noilor paşapoarte biometrice

Ministerul Dezvoltării Informaţionale (MDI) informează populaţia că a început implementarea noilor servicii de perfectare şi eliberare a paşapoartelor cu date biometrice. Astfel, în perioada 7-10 februarie în cadrul expoziţiei „Fabricat în Moldova - 2008” va fi efectuată recepţionarea comenzilor pentru perfectarea şi eliberarea noilor paşapoarte, transmite Info-Prim Neo. Cetăţenii pot depune cererile pentru perfectarea documentului în termen de 1 lună (1250 lei), 25 zile (1330 lei), 20 zile (1500 lei), 15 zile (1670 lei), 10 zile (2000 lei), 5 zile (2500 lei), 24 de ore (2830 lei), 8 ore (3000 lei), 4 ore (3330 lei). Paşaportul va avea pe copertă un semn special, care va confirma, că documentul dat deţine informaţie biometrică a posesorului respectiv. Cipul electronic conţine informaţia privind datele biometrice, inclusiv amprentele ambelor degete arătătoare. Informaţia se introduce datorită unui mecanism special şi ulterior se confirmă prin semnătura digitală, garantând astfel integritatea personalităţii şi corectitudinea datelor introduse în cip. Cipul electronic se păstrează în coperta paşaportului. Practic este imposibilă sustragerea sau deteriorarea mecanică a acestuia. Informaţia din cipul electronic poate fi citită numai de utilaj special la trecerea frontierei. Deja două puncte în cadrul Aeroportului internaţional Chişinău funcţionează, detectând informaţia necesară. Legătura informaţională între terminal, computerul de la frontieră şi serverul de bază se face în 5 secunde.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.