Mită 500 de dolari pentru acordarea gradului de invaliditate

Registratorul medical al Centrului medicilor de familie din Şoldăneşti a fost reţinut în flagrant în timp ce primea 500 de dolari estorcaţi pentru acordarea gradului II de invaliditate unei persoane, transmite Info-Prim Neo. Vitalie Briceag, şef de secţie la Direcţia investigare a fraudelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), a declarat joi, 9 februarie, la o conferinţă de presă, că imediat după reţinere, persoana şi-a recunoscut vina şi a declarat că a primit banii respectivi la indicaţia preşedintelui Centrului de expertizare medicală a vitalităţii din raionul Şoldăneşti, care este soţia şefului Centrului medicilor de familie Şoldăneşti. „Este vorba de un cuplu familiar care a pretins şi a primit suma respectivă pentru acordarea gradului de invaliditate. Pătimaşul este într-adevăr invalid, iar gradul respectiv trebuia să-i fie acordat fără mituirea persoanelor cu funcţii de răspundere, însă dânşii au creat intenţionat o situaţie artificială pentru a provoca impedimente în primirea documentelor, iar pentru înlăturarea lor au solicitat bani”, a declarat Vitalie Briceag. Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală pentru corupere pasivă, care se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani, cu amendă de la 1000 la 3000 de unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.