Modul nou în EVO: „Împuterniciri”

În aplicația EVO a fost lansat modulul „Împuterniciri”, care permite unei persoane să acționeze în numele alteia într-un anumit scop. O împuternicire este utilizată pentru reprezentarea intereselor personale în raport cu instituțiile statului. Potrivit autorităților, această inițiativă este menită să reducă birocrația și să simplifice interacțiunea cetățenilor și a mediului de afaceri cu statul, transmite IPN.

Persoanele fizice și juridice pot crea și gestiona peste 63 de tipuri de împuterniciri. Cu ajutorul unei împuterniciri, o persoană poate reprezenta alta la solicitarea de servicii, chiar și la ghișeu. Pentru a face acest lucru, reprezentantul trebuie să ofere codul împuternicirii și buletinul de identitate, precizează Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.

Pentru a desemna un reprezentant prin intermediul aplicației EVO, utilizatorii trebuie să se autentifice în aplicație, să acceseze modulul „Împuterniciri”, să creeze o nouă împuternicire și să selecteze tipul acesteia. Ulterior, utilizatorul va adăuga reprezentantul, prin indicarea IDNP-ului sau IDNO-ului, va stabili perioada de valabilitate și va semna digital împuternicirea utilizând platforma MSign.

Lista completă de împuterniciri poate fi accesată pe mpower.gov.md:

Pentru a prezenta o împuternicire este nevoie de un act de identitate și de codul împuternicirii.

Atunci când utilizatorul dorește să-i verificare statutul și conținutul, este îndemnat să acceseze EVO sau mpower.gov.md, opțiunea „Verifică” și să introducă codul împuternicirii.

EVO este aplicația guvernamentală integrată care simplifică accesul cetățenilor la servicii publice. Lansată public pe 6 iunie 2024, aplicația oferă acces la acte digitale, informații despre cetățeni și afaceri, posibilitatea de a efectua plăți pentru diverse servicii, iar acum și opțiunea de împuterniciri. Pentru acces la toate funcționalitățile EVO, cetățenii au nevoie de semnătură electronică. Oricine poate alege între semnătura electronică mobilă (oferită de Orange sau Moldcell) sau cea pe stick USB, eliberată de STISC sau în toate oficiile ASP.

📢 IPN este și pe Google News. Abonați-vă!

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.