Municipalitatea spune că va prezenta un plan pentru evitarea consecinţelor ploilor torenţiale după ce alte câteva gospodării au fost inundate săptămâna trecută
Pretura Centru va propune în scurt timp un plan pentru evitarea consecinţelor ploilor torenţiale în capitală. Pretorul Vladimir Şarban, a declarat de luni, 16 iunie, în cadrul şedinţei operative de la Primărie, că populaţia este nemulţumită de faptul că autorităţile nu fac nimic pentru a soluţiona problema apelor pluviale, transmite Info-Prim Neo.
„Situaţia se repetă an de an. În urma ploilor de sâmbăta trecută au fost inundate parţial străzile Tăbăcăria Veche, Bazinului şi Cărămidarilor”, a anunţat Vladimir Şarban. Potrivit sursei citate, încă mai există apă în curţile caselor de pe strada Tăbăcăriei 18. Oamenii vor fi ajutaţi şi pe parcursul zilei de azi să o evacueze. „Trebuie să găsim căi de remediere, pentru că an de an călcăm pe aceeaşi greblă şi oamenii sunt nemulţumiţi”, a declarat Vladimir Şarban.
Primarul general, Dorin Chirtoacă, a spus că soluţia trebuie să se axeze pe prevenirea creării unor astfel de situaţii pe viitor. Edilul a mai spus că oamenii care au avut de suferit au dreptul să apeleze la fondul de rezervă al Primăriei pentru a solicita o anumită sumă de bani pentru reparaţii.
Şeful direcţiei generale locativ-comunală şi amenajare, Dionisie Boaghie, a comunicat că din cauza ploilor de sâmbătă, s-au produs mai multe scurgeri de apă de pe acoperişurile deteriorate ale blocurilor locative. Mai multe grupuri de intervenţie operativă au lucrat pentru a remedia daunele produse de vremea rea.
Eliferie Haruţa, directorul Asociaţiei de gospodărire „Spaţii Verzi”, a menţionat că după ploi au fost evacuate 184 de rute de gunoi menajer şi de crengi. Au fost doborâţi mai mulţi arbori, iar pe str. Sfântul Gheorghe a căzut un pilon.
Veaceslav Ţărnă, şeful Direcţiei generale transport public şi căi de comunicaţie, a spus că o situaţie mai complicată s-a creat pe strada Albişoara, tronsonul cuprins între str. Ismail şi Petru Rareş. Au fost evacuate aproximativ 100 metri cubi de mâl şi alte deşeuri aduse de ploi, pentru a restabili circulaţia transportului pe această porţiune. Pe o stradă din capitală a fost spălată o porţiune de asfalt. De asemenea, mai multe fântâni de canalizare au rămas fără capace.
Primarul general a solicitat tuturor responsabililor să intervină operativ pentru a depăşi consecinţele vremii rele.