Postul vamal „Molovata”, închis din cauza vântului puternic

Postul vamal de tip debarcader „Molovata” și-a întrerupt temporar activitatea, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, caracterizate de rafale puternice de vânt, care afectează circulația pe râul Nistru. Astfel, călătorii sunt îndemnați să opteze pentru postul vamal intern de control „Criuleni 18”, situat la circa 32 de kilometri distanță, transmite IPN.

Autoritățile au precizat că activitatea la „Molovata” va fi reluată imediat ce vor permite condițiile meteorologice. Până atunci, celelalte posturi vamale din regiune funcționează conform programului obișnuit.

Meteorologii avertizează, de asemenea, asupra riscurilor generate de vântul puternic. Se recomandă de a evita apropierea de copaci, precum și parcarea autovehiculelor în zonele arborii ar putea fi doborâți. De asemenea, autoritățile avertizează că pot apărea întreruperi de curent electric și comunicații, din cauza rafalelor de vânt.

Temperaturile urmează să crească de la începutul săptămânii viitoare, astfel că pe 16 aprilie se anunță maxime termice de 15-20 de grade Celsius. În acest weekend temperaturile vor fi scăzute, vântul va bate puternic și vor cădea precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare.

📢 IPN este și pe Google News. Abonați-vă!

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.