Societatea pe acţiuni „Termocom” a depistat cazuri noi de conectare abuzivă şi consum fraudulos din sistemul centralizat de alimentare cu energie termică, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit unui comunicat de presă al întreprinderii, săptămâna curentă la două case particulare – una din strada Coşbuc în oraşul Durleşti şi alta de pe strada Aşhabad – s-a constat consum fraudulos şi manipularea sistemului ingineresc de alimentare cu energie termică. Conform legislaţiei, persoanele în cauză urmează să achite consumul clandestin conform unui tarif de cinci ori mai mare decât cel legal la data constatării sustragerii.
Consum fraudulos a fost depistat şi în două apartamente din str. Negreşteni, 2A şi str. Vasile Lupu, 6a. Locatarii achitau doar 15% pentru spaţiile de uz comun, deşi dispuneau de instalaţii pentru încălzire racordate la sistemul centralizat de alimentare cu energie termică. Potrivit prescripţiei înaintate gestionarilor fondului locativ, proprietarilor de apartamente conectate abuziv urmează a li se efectua recalcul conform legislaţiei în vigoare pentru consum fraudulos.
Ţinând cont de faptul că în cazul blocurilor multietajate contorizarea este la nivel de branşament al blocurilor, SA „Termocom” atenţionează gestionarii fondului locativ să verifice sistemele de alimentare cu energie termică intra-bloc. De asemenea, „Termocom” reiterează îndemnul de a anunţa despre cazurile de consum fraudulos, conectări abuzive la nr. de telefon 022 436380 sau prin e-mail info@termocom.md.