Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor a definitivat proiectul legii privind performanţa energetică a clădirilor. Iurie Socol, şef de direcţie la acest minister, a spus că proiectul se află la etapa de avizare şi în curând va fi prezentat Guvernului pentru aprobare. În pachet vor fi aprobate şi un şir de normative tehnice pentru implementarea acestei legi, transmite Info-Prim Neo.
„Urmărim reducerea consumului de energie în blocurile care vor fi construite. Comparativ cu blocurile edificate în anii 1970- 1980, normativele prevăd reducerea consumului de energie de aproape de două ori. În raport cu blocurile ce se construiesc în prezent, se preconizează reducerea consumului cu circa 30%. Acesta înseamnă că dezvoltatorii vor trebui să utilizeze materiale şi tehnologii care ar asigura această reducere”, a menţionat Iurie Socol.
Proiectul legii mai prevede implementarea certificatului energetic al clădirii. Când va fi dată în exploatare clădirea, potenţialilor locatari sau utilizatori de spaţii trebuie să le fie prezentată o informaţie privind consumul de energie.
Prevederile proiectului de lege sunt corelate cu Planul Naţional pentru sporirea eficienţei energetice pe anii 2013- 2015.