S-a stins Valentin Mândâcanu, luptător al valorilor spirituale naţionale

După o boală îndelungată, s-a stins din viaţă lingvistul şi publicistul Valentin Mândâcanu. Într-un necrolog expediat de Guvern se menţionează că Valentin Mândâcanu a fost un luptător pentru limba română, un susţinător activ al mişcării de eliberare naţională, apărător al valorilor neamului, iar eseu său „Veşmântul fiinţei noastre” a declanşat o adevărată mişcare în masă pentru revenirea la limba română şi grafia latină, transmite Info-Prim Neo. Valentin Mândâcanu a desfăşurat o activitate prodigioasă în calitate de traducător la Agenţia Telegrafică a Moldovei (ATEM), apoi în cea de colaborator la „Enciclopedia sovietică moldovenească” (1979), de unde a fost concediat, fiind învinuit de „românizarea” limbii. Volumul său „Cuvântul potrivit la locul potrivit” a fost un model în munca de promovare şi cultivare a limbii române în Moldova. Valentin Mândâcanu a fost deputat în primul Parlament şi a votat pentru independenţa Moldovei. În anul 2009 Consiliul municipal Chişinău i-a conferit titlul de cetăţean de onoare al capitalei. Pentru merite deosebite în afirmarea adevărului ştiinţific şi a valorilor spirituale naţionale, în anul 2010 devine cavaler al Ordinului Republicii. Lingvistul s-a născut la 27 iulie 1930, în comuna Mihăileni, judeţul Bălţi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.