Şedinţa Guvernului în teritoriu are loc cu uşile închise
Şedinţa Guvernului, care se desfăşoară în gimnaziul din satul Nemţeni, raionul Hânceşti, are loc cu uşile închise. La şedinţă sunt prezenţi majoritatea miniştrilor, dar şi autorităţi locale. La sfârşitul acesteia, premierul Vlad Filat, ministrul de stat Victor Bodiu şi şeful Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, Mihail Harabagiu, vor susţine un briefing de presă, transmite Info-Prim Neo.
Pe ordinea de zi figurează patru chestiuni, printre care crearea Comisiei pentru lichidarea consecinţelor inundaţiilor. Aceasta urmează să evalueze prejudiciul cauzat de calamitate şi va monitoriza utilizarea ajutoarelor materiale alocate. De asemenea, va fi examinat proiectul de lege cu privire la acordarea facilităţilor pentru agenţii economici implicaţi în lichidarea consecinţelor inundaţiilor.
Pe ordinea de zi mai este inclusă chestiunea cu privire la măsurile necesar a fi întreprinse în localităţile sinistrate Nemţeni, Obileni, Cotul Morii şi Sărăteni din raionul Hânceşti. Miniştrii vor mai discuta despre alocarea mijloacelor financiare pentru ajutorarea persoanelor care au rămas fără locuinţe.
Şedinţa a început la 11.00 şi, potrivit serviciului de presă, va dura circa o oră – o oră şi jumătate.
În satul Nemţeni sunt distruse 214 case de locuit, în Cotul Morii nu există locuinţe care să fi scăpat neavariate. În Sărăteni sunt 20 de case distruse de inundaţii, iar în Obileni – 10.
