Tânărul care a violat o fată cu doar câteva zile înainte de nuntă va sta în închisoare

Judecătoria sectorului Centru a refuzat cererea de amnistiere depusă de un tânăr, condamnat la 5 ani de închisoare pentru că, acum 4 ani, împreună cu fratele său şi cu un amic, au violat şi au bătut cu cruzime o fată cu doar câteva zile înainte de nuntă. Cutremurătoarea poveste a fost relatată reporterului Info-Prim Neo de către mama fetei ({material publicat marţi, 19 iulie 2011}). După ani de drumuri şi procese de judecată, familia victimei a obţinut condamnarea celor trei violatori la 6 şi 5 ani de închisoare. Unul dintre tineri a fugit până să ajungă după gratii şi este anunţat în căutare, iar altul a fost amnistiat în februarie curent. Mama fetei s-a plâns că decizia de amnistiere s-a luat cu numeroase încălcări şi a făcut recurs în instanţa superioară. Curtea de Apel a întors dosarul spre reexaminare la Judecătoria Centru, cu un alt complet de judecată. Şedinţa a avut loc pe 21 iulie. Instanţa a decis să anuleze amnistierea tânărului. „Aceşti judecători au fost obiectivi, corecţi, au examinat cauza minuţios şi au depistat încălcările”, a declarat mama fetei după şedinţă. Condamnaţii, inclusiv cel aflat în căutare, sunt în continuare obligaţi să plătească victimei despăgubiri morale în sumă de 700 de mii de lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.