Tinerii moldoveni sunt invitaţi să aplice pentru Bursa Parlamentară a Bundestagului german

Bundestagul german invită tinerii absolvenţi din Moldova să aplice în programul Bursa Parlamentară Internaţională. Ambasadorul Germaniei în Republica Moldova, Matthias Meyer, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că bursa va fi oferită tinerilor cu înaltă calificare şi interes pentru viaţa politică, care ulterior se vor întoarce în ţară să-şi pună în practică noile cunoştinţe,  transmite IPN.

Tinerii vor activa în  biroul unui deputat german, timp de 5 luni, vor cunoaşte sistemul parlamentar german, procesele decizionale şi vor acumula experienţă practică privind activitatea parlamentară. Programul durează de la 1 martie până la 31 iulie 2014. Tinerilor aleşi li se va acorda o bursă lunară de 450 de euro. De asemenea vor beneficia de cazare gratuită. Dacă  dispun de o cazare proprie, se va acorda o contribuţie pentru aceste cheltuieli în valoare de 250 de euro lunar.

Selecţia bursierilor se va face în luna septembrie anul curent, de către o comisiei de selecţie independentă a Bundestangului. Vor fi aleşi tinerii care au cunoştinţe foarte bune de limbă germană, au studiul universitar încheiat, au cunoştinţe despre politică, societate şi istoria germană şi au sub 30 de ani.

Tinerii care doresc să se bucure de bursă, urmează să expedieze dosarul până la 30 iunie 2013 la e-mailul Ambasadei Germane la Chişinău.

Bursa Parlamentară Internaţională a Bundestagului german se oferă în Republica Moldova din 2008. Până acum au fost acordate 12 burse.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.