Un militar a fost condamnat pentru aplicarea violenţei faţă de 6 persoane din subordine

În intervalul lunilor martie-aprilie 2015, sergentul inferior al Bazei militare de instruire a Armatei Naţionale a aplicat forţa fizică faţă de 6 militari din subordine, cauzându-le vătămări corporale. Recent, prin sentinţa Judecătoriei Militare, inculpatul a fost condamnat la 5 ani închisoare cu suspendare. Sentinţa este cu drept de atac, transmite IPN.

În perioada aprilie-mai 2015, Procuratura militară Chişinău a efectuat controale privind prevenirea traumatismului şi respectarea drepturilor militarilor serviciului în termen al Bazei militare de instruire a Armatei Naţionale.

În cadrul controalelor, au fost stabilite cazuri de aplicare a forţei fizice faţă de militari, majoritatea fiind cunoscute persoanelor cu funcţii de răspundere din cadrul unităţii militare, însă despre care fapte nu a fost sesizată Procuratura militară Chişinău.

Astfel, urmare a intervenţiei procurorilor militari, au fost pornite urmăriri penale pe mai multe infracţiuni, printre care: acte de violenţă săvârşite asupra militarului, încălcarea regulilor statutare cu privire la relaţiile dintre militari, dacă între ei nu există raporturi de subordonare, precum şi dezertarea.

Investigaţiile procurorilor continuă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.