Uniunea Juriştilor va organiza întâlniri cu studenţii pentru a preveni corupţia în educaţie

Corupţia din sistemul de învăţământ produce specialişti prost pregătiţi, care vor accepta fenomenul de corupţie în activitatea lor profesională. Pentru a evita acest lucru, corupţia trebuie curmată în formele sale incipiente, iar tinerii trebuie educaţi într-un mediu liber de corupţie. Uniunea Juriştilor din Moldova va organiza în acest scop întâlniri cu studenţii din mai multe universităţi, în cadrul proiectului „Tinerii promotori ai educaţiei fără corupţie”, lansat într-o conferinţă de presă la IPN.

Raisa Grecu, decanul Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Constantin Stere” şi conducător de proiect, a declarat că scopul acţiunii este de a preveni coruperea timpurie, dar ireversibilă a tinerilor. „Tinerii inocenţi se iniţiază în actul corupţional sau în licee, la susţinerea BAC-ului, sau în instituţiile de învăţământ superior. Şi de aici, după prima experienţă, noi obţinem specialistul care este gata şi să accepte, şi să ofere anumite plăţi pentru anumite servicii”, a subliniat Raisa Grecu.

Proiectul lansat vine să creeze reţele de studenţi, în cadrul facultăţilor, care să împărtăşească în rândul colegilor lor convingerea că actul de corupţie are consecinţe negative majore pe termen lung, chiar dacă pe termen scurt pare o cale uşoară de a obţine ceva. „Asta este ideea proiectului: să pregătim aceşti copii, să avem reprezentanţii noştri în aceste universităţi. La rândul lor, ei vor merge mai departe. Mâine vor fi reprezentanţi ai justiţiei, în organele speciale, în organele de urmărire penală, lucrători operativi şi tot ce înseamnă justiţia în Republica Moldova”, a declarat Gheorghe Avornic, preşedintele Uniunii Juriştilor.

Proiectul este desfăşurat în parteneriat cu Universitatea de Stat din Cahul, Universitatea de Stat „Alecu Russo”, Universitatea de Studii Politice şi Economice Europene „Constantin Stere” şi Universitatea Liberă Internaţională din Moldova. În cadrul fiecărei instituţii se vor organiza întâlniri cu studenţii de la facultăţile de drept, dar şi cu reprezentanţi ai colectivelor pedagogice.

„Se întârzie apariţia performaţelor anticorupţie în Moldova pentru că nu se depune suficient efort pentru a preveni fenomenele de corupţie. Trebuie să insuflăm un spirit de corectitudine de mici copii, să creştem specialişti corecţi, integri”, a declarat Mariana Baxanean, reprezentantă a organizaţiei Transparency International Moldova.

Proiectul „Tinerii promotori ai educaţiei fără corupţie” este finanţat de Fondul Naţiunilor Unite pentru Democraţie prin intermediul Fundaţiei Est-Europene.

  • gheorghe avornic despre studii faraa coruptie.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.