Ștefan Popov: Consecințele foametei din 1946–1947 se resimt și astăzi: frica și neîncrederea au fost instrumente de supunere a populației

Înfometarea populației din Basarabia a fost un instrument deliberat de creare a obedienței față de regimul sovietic. Opinia aparține psihologului Ștefan Popov, șeful Centrului de Cercetări Științifice în Psihologie și a fost exprimată în cadrul dezbaterii publice cu tema „Scopurile, autorii și dovezile foametei organizate din 1946-1947”, organizată de Agenția de presă IPN. Psihologul a vorbit despre traumele colective provocate de foametea din anii 1946–1947 și impactul profund pe care această tragedie istorică îl are asupra societății din Republica Moldova până în prezent.

Potrivit psihologului, foametea a fost folosită ca mijloc de înspăimântare a populației. Oamenii înfometați nu mai aveau puterea să se revolte, să gândească critic sau să se opună. Era o strategie menită să suprime orice formă de rezistență.

„Vedem consecințele psihologice ale înfometării asupra prezentului. Înfometarea duce la ruperea solidarității dintre oameni. Omul nu se mai gândește la valori, la coeziune socială, el este singur cu foamea sa. Neîncrederea față de alte persoane a ajuns până în ziua de azi. Vedem o absență a solidarității și coeziunii sociale. Al doilea aspect este că atunci când o persoană este pusă într-o situație de neputință, în care nu-și poate controla destinul, se dezvoltă un sentiment de lipsă de control. Persoana devine pasivă, nu vede posibilitatea unei schimbări, în cele din urmă nu are voință civică. Ceea ce se observă până în ziua de azi”, a spus expertul în psihologie.

Popov a mai adăugat că regimurile tiranice, precum cel sovietic, sunt conduse adesea de persoane cu traume profunde din copilărie și complexe de inferioritate. Potrivit psihologului, acești lideri autoritari își proiectează frustrările asupra populației, utilizând frica și controlul ca unelte de dominație.

„Unor persoane, care au complexe de inferioritate și un sentiment puternic de amenințare și anxietate, dacă le dai putere, instrumente și control, ele nu devin conștiente de ceea ce fac și nici de consecințele acțiunilor lor”, a spus doctorandul în psihologie, Ștefan Popov.

De asemenea, specialistul a explicat că în societățile unde frica este omniprezentă, unde oamenii nu se simt în siguranță, există o predispoziție crescută către extremism.

„Instalarea unui regim autoritar este precedat de crize sociale, economice, în care există o parte a populației care se simte ușor victimizată și găsește salvarea într-un lider autoritar care să le fie portavoce. Într-o societate în care există multă frică, crește extremismul”, a mai spus Ștefan Popov.

Dezbaterea publică la tema „Scopurile, autorii și dovezile foametei organizate din 1946-1947” este ediția a 47-a din ciclul „Impactul trecutului asupra proceselor de consolidare a încrederii și păcii”. Proiectul este susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.